Decizie definitivă

Tânărul judecat pentru că și-ar fi ucis unchiul cu pușca rămâne acasă, în arest la domiciliu

Tânărul în vârstă de 18 ani din Siliștea, Liteni, trimis în judecată pentru că l-ar fi împușcat pe unchiul său cu o armă artizanală, faptă pe care de altfel a și recunoscut-o, rămâne acasă, în arest la domiciliu. Decizia este una definitivă și a fost luată ieri de Curtea de Apel Suceava. Instanța superioară a întors practic decizia din 12 iunie a Tribunalului Suceava, care stabilise înlocuirea arestului la domiciliu cu arestul preventiv pentru inculpatul Săvel Cătălin Ostăcioaie. Adolescentul a fost acuzat că a ieșit în sat, cu bicicleta, la o zi după ce a fost plasat în arest la domiciliu. Astfel ar fi încălcat una din cele mai importante interdicții în cazul măsurii arestului la domiciliu. Ostăcioaie a negat în fața instanței aceste acuzații și se pare că a reușit să convingă. Nici faptul că inculpatul a postat pe Facebook fotografii de-ale sale care apăreau pe un fond muzical al unei manele în care se vorbește de răzbunare nu a fost un motiv suficient pentru arestarea sa preventivă.
Judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au decis să admită apelul declarat de Săvel Cătălin Ostăcioaie și au respins soluția arestării preventive a acestuia.
Procesul privind fapta comisă se reia de la prima instanță
Tânărul în vârstă de 18 ani, trimis în judecată pentru omor, faptă comisă în octombrie 2014, a fost plasat în arest la domiciliu pe 5 iunie, după ce Curtea de Apel a infirmat condamnarea stabilită de Tribunalul Suceava, care îi stabilise o pedeapsă de doar 6 ani și 6 luni de detenție. Această pedeapsă a fost anulată, iar procesul se va relua de la zero. Unul din motivele pentru care Curtea de Apel Suceava a decis ca procesul să se reia de la prima instanță este că adolescentul a fost judecat ca minor, deși la data trimiterii în judecată împlinise deja 18 ani.
Filmul unui omor violent și sadic
Conform rechizitoriului de trimitere în judecată al procurorului criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, inculpatul și-a confecționat singur o armă dintr-o țeavă metalică, un arc de la o bicicletă, o bucată de lemn și diverse șuruburi și piulițe.
Arma avea să fie folosită la crimă pe 20 octombrie 2014, pe fondul unui conflict spontan.
În acea zi, Săvel Cătălin Ostăcioaie s-a deplasat cu tatăl său și cu alți membri ai familiei la un bar din Siliștea. Au consumat alcool, iar la un moment dat în local a intrat și Neculai Costache, în vârstă de 47 de ani, vărul tatălui său, care era într-o veche relație conflictuală cu familia Ostăcioaie. Anchetatorii au stabilit că Neculai Costache a fost cel care a început scandalul, încercând să-i lovească pe adolescent și pe tatăl său.
Crima a fost comisă la scurt timp, după ce adolescentul s-a dus acasă după armă. L-a așteptat pe Neculai Costache pe un drum din câmp, pe care știa că acesta se va întoarce acasă de la local, și l-a împușcat. Anchetatorii au arătat în rechizitoriul de trimitere în judecată că bărbatul a fost împușcat de la o distanță de 2-6 metri, în zona abdomenului. Ulterior a fost și lovit în zona capului cu țeava armei.

Recomandări

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj