Unul dintre tinerii cercetați pentru tentativă de omor în cazul agresiunii petrecute pe 1 august în cartierul Ițcani al municipiului Suceava, cel care s-a întors din Italia și s-a prezentat în fața procurorului de caz, pentru a fi audiat și a-și prezenta propria variantă privind episodul sângeros petrecut în parcul din apropierea gării, a fost pus în libertate, ieri, după expirarea ordonanței de reținere pentru 24 de ore.
Tribunalul Suceava a decis că Adrian Scripcariu, în vârstă de 31 de ani, zis „Modi”, poate fi cercetat în stare de libertate, însă sub măsura controlului judiciar. Printre altele, „Modi” trebuie să se prezinte la Biroul de supraveghere judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, conform programului de supraveghere care îi va fi întocmit, să nu părăsească România și să nu ia legătura cu victimele tentativei de omor, cu rudele lor sau cu martorii din dosar.
După cum am relatat în exclusivitate în ediția de ieri a ziarului nostru, Adrian Scripcariu a revenit luni în țară pentru a se pune la dispoziția anchetatorilor. Înainte de a fi audiat și a ajunge în arest, acesta a ținut să-și prezinte public punctul de vedere cu privire la agresiunea de pe 1 august, prin intermediul ziarului nostru. Acesta susține că atât el cât și fratele său, Dumitru Scripcariu, (care este arestat preventiv în acest dosar pentru tentativă de omor) au fost în legitimă apărare.
Totul ar fi plecat de la strigătele de ajutor ale unei tinere însărcinate. Mihaela Atițoaie susține că s-a trezit în casă cu doi indivizi, Dumitru Bergheaua (33 de ani) și Afin Pleșa (19 ani), care îl căutau pe soțul său și erau înarmați cu o bâtă și un topor. Frații Scripcariu ar fi intervenit pentru a-i opri pe cei doi, iar de aici evenimentele au luat o turnură și mai violentă. Bergheaua și Pleșa au încasat mai multe lovituri cu obiecte contondente și au ajuns la spital, primul având leziuni grave. În baza constatărilor medicilor fapta a fost încadrată la tentativă de omor, suspecți de agresiune fiind Dumitru și Adrian Scripcariu.
Decizie judecători
Tânărul care s-a întors din Italia pentru a se preda, eliberat după 24 de ore de arest






