Luni, la ora 09.54, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată de o localnică de 41 ani despre faptul că mai multe persoane i-au pătruns fără drept în locuință, unde se afla doar fiica ei, împreună cu doi copii. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 09.50, un tânăr de 23 de ani și doi minori, unul de 16 ani și celălalt de 14 ani, toți din localitate, au pătruns fără drept în locuința părții vătămate, unde tânărul a amenințat-o cu acte de violență pe fiica în vârstă de 17 ani a reclamantei, cu care a avut o relație de concubinaj și care se afla în locuință împreună cu cei doi copii minori, după care cei trei au plecat. Ulterior, în cursul aceleiași zile, la ora 19.00, minora a sesizat din nou poliția, despre faptul că tânărul a acostat-o în timp ce se deplasa pe strada Mihai Bodnar și a amenințat-o cu acte de violență pentru a-și retrage plângerea inițială, iar la refuzul acesteia, a lovit-o cu pumnii și picioarele. Victima a fost transportată la spital, necesitând pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.Marți dimineața, cei trei autori au fost identificați și audiați de polițiști, tânărul de 23 de ani fiind cercetat sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de lovire, violare de domiciliu, distrugere și amenințare, iar prin ordonanță s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. „Ceilalți doi suspecți minori sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de violare de domiciliu”, se precizează în comunicatul poliției.





