Tânăr fără permis, încătușat după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Un tânăr fără permis de conducere, aflat la volanul unei mașini cu numere de Marea Britanie, a refuzat să oprească la semnalele oamenilor legii, fiind prins în cele din urmă și încătușat.Vineri, în jurul orei 16.20, un echipaj mixt poliție-jandarmi, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe str. Calea Cernăuți din orașul Vicovu de Sus, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie, însă conducătorul auto a refuzat să oprească.Ulterior, s-a reușit blocarea autoturismului, iar conducătorul auto a încercat să fugă, moment în care s-a procedat la prinderea, imobilizarea și încătușarea acestuia.Conducătorul auto, identificat ca fiind un localnic de 20 ani, a fost condus la sediul de poliție, unde, în urma interogării bazei de date, s-a stabilit faptul că nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan