Anchetă poliție

Tânăr de 29 de ani, accidentat mortal în timp ce mergea pe mijlocul străzii

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost accidentat mortal de o mașină în timp ce se deplasa pe carosabil, aproape de axul drumului. Accidentul s-a petrecut marți noapte, în jurul orei 22.30, pe DJ 208S, pe raza orașului Dolhasca.
Conform anchetei preliminare a polițiștilor rutieri, un șofer în vârstă de 41 de ani, Dan Crăciun, localnic, aflat la volanul unui autoturism, s-a angajat în depășirea unei mașini din fața sa, care staționa, moment în care a acroșat un bărbat aflat pe carosabil. Pietonul a fost proiectat în afara drumului, unde s-a lovit cu capul de un podeț și a decedat.
Inițial, polițiștii nu au avut nici un fel de date despre identitatea tânărului decedat.
Ieri după-amiază s-a stabilit că tânărul care a murit se numește Iulian Aniței, are 29 de ani și este din comuna Lespezi, județul Iași.
Acesta lucra în Dolhasca, ca îngrijitor de animale, și, rezultă din anchetă, marți seară a consumat alcool la un bar, după care s-a îndreptat, pe jos, dinspre Probota spre Gulia.
Cadavrul a fost identificat la morga Spitalului Municipal Fălticeni de tatăl victimei.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire