Taina Sfântului Maslu, în ziua sărbătorii „Schimbarea la Față a Domnului”, la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou”

La Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – va avea loc duminică, 6 august 2023, de la ora 17:00, în ziua Praznicului „Schimbării la Față a Domnului”, Taina Sfântului Maslu de obște.
Slujba va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar. La sfârșitul slujbei ierarhii vor citi rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate. Este vorba de „o slujbă prin care se înalță rugăciuni pentru mijlocirea harului pentru primirea vindecării trupești și sufletești, precum și pentru dobândirea iertării păcatelor”. La slujba de obște de pe 6 august sunt așteptați să participe sute de credincioși care vor primi binecuvântarea arhierească și se vor bucura de rugăciunile rostite de cei doi ierarhi ai Eparhiei către Preamilostivul Dumnezeu pentru sănătatea celor care vor fi prezenți, dar și pentru cei care se află în spitale sau la casele lor, pe patul de suferință.

Recomandări

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a îmbrăcat veșmânt nou, iar racla a fost depusă spre închinare în curtea mănăstirii