Sancțiuni

Taifun la vârful Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului

Directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Florin Tărnăuceanu, va fi schimbat din funcție, iar alți subordonați de-ai săi, ca urmare a unor nereguli cu privire la unele achiziții publice, precum și superficialitate în executarea atribuțiilor de serviciu, vor fi cercetați administrativ de către responsabilii pe aceste domenii. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, în urma verificărilor efectuate de către Corpul de Audit al Consiliului Județean Suceava la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
„S-a mai dispus remedierea deficiențelor constatate și crearea de mecanisme și proceduri suplimentare cu rol de prevenție în materie. De asemenea, materialul de control a fost înaintat organelor în drept pentru verificare”, a spus Flutur. Validarea schimbării din funcție a directorului executiv precum și modificarea organigramei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului vor fi supuse atenției deliberativului județean în prima ședință.

Recomandări

„Profesia de asistent maternal mi-a readus copilăria în viața de adult”. Povestea Mihaielei Pușlău, mama care a schimbat destinul unui copil

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Concursul judeţean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei”, duminică, la Auditorium „Joseph Schmidt” Suceava

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv