Pedepsit în celulă?

Suspiciuni de viol în arestul poliției

Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Un tânăr încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava pentru că ar fi violat o minoră, faptă petrecută în urmă cu două săptămâni, a fost dus, ieri, sub escortă, la Serviciul Județean de Medicină Legală, existând suspiciunea că respectivul a fost violat de colegii săi de celulă. Toată povestea ar fi pornit de la o informație aflată de polițiști și ajunsă la urechea mai marilor IPJ Suceava, care au dispus demararea unei anchete în acest caz, pentru a verifica dacă suspiciunea de viol se confirmă sau nu.
Surse judiciare ne-au confirmat că presupusa victimă, Ovidiu Palaghian, în vârstă de 22 de ani, nu a făcut o reclamație în acest sens, povestea violului fiind aflată pe alte căi, de la alte persoane deținute în arestul poliției.
Zilele trecute, prin beciurile poliției a început să circule un zvon cum că Palaghian ar fi fost bătut, amenințat și obligat să facă sex anal de cel puțin un individ dintre cei cu care împărțea celula în care era închis, presupusa agresiune sexuală petrecându-se în urmă cu mai bine de o săptămână.
Cunoscând faptul că violatorii sunt supuși la astfel de tratamente după gratii, chiar de către colegii de carceră, iar victimele sunt amenințate să nu spună nimic, mai marii IPJ Suceava au dispus de urgență verificarea zvonului apărut.
Acuzat că a violat o minoră în cimitir Contactat telefonic, șeful IPJ Suceava, comisarul șef Ioan Nicușor Todiruț, ne-a declarat, ieri după-amiază, că reclamația nu s-a confirmat, mărturisindu-ne că pe lângă audierile făcute de polițiști, și medicii legiști au concluzionat că nu există leziuni care să pledeze pentru un viol. „Am verificat, să fiu sigur că așa ceva nu se întâmplă la mine în arest”, a precizat Todiruț.
Ovidiu Palaghian a fost arestat preventiv pe data de 11 februarie a.c., alături de un alt tânăr din Salcea, Alexandru Năsăudean, de 19 ani.
Cei doi tineri au fost acuzați că au violat o adolescentă în vârstă de 16 ani, tot din Salcea, în cimitirul din localitate, iar fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 7/8 februarie a.c..
De cealaltă parte, Palaghian și Năsăudean au susținut că au întreținut relații sexuale cu minora cu pricina, însă cu consimțământul acesteia.
Procurorii, însă, susțin că au probe împotriva celor doi tineri și au cerut arestarea lor preventivă, măsură însușită de judecători.

Recomandări

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Agresori reținuți unul după altul. Tânăr în arest după ce a împărțit pumni pe stradă
Agresori reținuți unul după altul. Tânăr în arest după ce a împărțit pumni pe stradă

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte