Suspectul care a furat telefoanele unor copii, prins într-o comună din Neamț

Polițiștii suceveni au reuși să-l identifice pe cel care în seara de 23 aprilie i-a deposedat pe doi minori de 16 ani și de 13 ani, ambii din Suceava, de două telefoane mobile, în timp ce se aflau în spatele policlinicii CFR din cartierul Burdujeni. Este vorba despre un minor de 16 ani, din comuna Pătrăuți, care a fost identificat într-o comună din județul Neamț, fiind preluat de escorta a Poliției municipiului Suceava, iar în urma audierii a recunoscut săvârșirea faptei, cele două telefoane fiind recuperate.
În cauză s-a dispus reținerea autorului pentru 24 de ore, urmând ca marți să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.
„Minorul a fost introdus arestul IPJ Suceava, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Un individ care a înșelat o familie cu 4.000 de lire sterline, săltat de polițiști în timp ce se îmbarca în avionul de Londra