Decizie judecători

Suspecții de furt în cazul spargerii casei primarului din Udești, puși în libertate



Tribunalul Suceava a decis, ieri, punerea în libertate a trei dintre suspecții puși sub acuzare pentru spargerea dată la casa primarului comunei Udești, furt comis în luna martie a acestui an.
Ionuț Bogdan Ciobanu, în vârstă de 29 de ani, Dragoș Pavel, în vârstă de 27 de ani, și Cosmin Ovidiu Albu, în vârstă de 23 de ani, toți din municipiul Botoșani, se aflau în arest preventiv de la mijlocul lunii iunie a acestui an, când au fost săltați în cadrul unei acțiuni comune a polițiștilor din Suceava și Botoșani. Magistrații Tribunalului Suceava au admis contestațiile acestora și au stabilit că ancheta poate continua cu cei trei în stare de libertate. Față de Ciobanu, Pavel și Albu s-a dispus însă măsura controlului judiciar. Cei trei au de respectat măsuri stricte, printre care: să nu ia legătura între ei, să se prezinte la poliție conform programului de supraveghere, să nu se apropie sau să nu comunice direct sau indirect cu martorii din dosar, să informeze în prealabil dacă își schimbă domiciliul. Dacă vor încălca măsurile impuse, măsura controlului judiciar va fi revocată, au avertizat judecătorii.
În acest dosar, pe lângă cei trei, mai este cercetat și Vasile Cristinel Jescu, în vârstă de 43 de ani, din Udești, care a fost arestat în lipsă în acest dosar.
Din ancheta poliției rezultă că Jescu a fost cel care a dat pontul de furt și a supravegheat casa primarului, pentru a găsi momentul prielnic de a acționa. Pe 21 martie, dimineață, i-a sunat pe cei trei tineri din Botoșani, la scurt timp după ce a observat că primarul Savel Botezatu și soția sa au plecat de acasă.
Din locuința primarului Savel Botezatu au fost furate bijuterii și ceasuri de firmă, bunuri evaluate la o valoare de 40.000 de lei. Deocamdată a fost recuperată doar o mică parte din prejudiciu.



Recomandări

Trei ani cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, pedeapsa agreată de un primar cu procurorii DNA Suceava

Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată
Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești
A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători. FOTO Shutterstock
Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători. FOTO Shutterstock