Comitetul Executiv al FRF a decis, luni, ca meciul dintre Unirea Urziceni și CFR Cluj, contând pentru Supercupa României, să se dispute la 26 iulie, la București, stadionul urmând să fie desemnat ulterior.
De asemenea, în cadrul Comitetului Executiv au fost aprobate clasamentele finale ale competițiilor Federației Române de Fotbal, anul competițional 2008-2009, informează site-ul oficial al forului fotbalistic român.
Membrii Comitetului Executiv au aprobat și programul și formatul Cupei României, ediția 2009-2010, după cum urmează:
FAZA I – 15 iulie (cele 42 de câștigătoare ale fazei județene a competiției și 98 de echipe din Liga a III-a)
FAZA A II-A – 29 iulie (cele 70 de învingătoare din Faza I și celelalte 10 echipe din Liga a III-a)
FAZA A III-A – 8 august (cele 40 de învingătoare din Faza a II-a)
FAZA A IV-A – 26 august (56 de echipe: cele 20 de învingătoare din Faza a III-a și cele 36 de echipe din Liga a II-a)
FAZA A V-A – 9 septembrie (cele 28 de învingătoare din Faza a IV-a)
ȘAISPREZECIMILE DE FINALĂ – 22-24 septembrie (cele 14 învingătoare din Faza a V-a și cele 18 echipe din Liga I)
OPTIMILE DE FINALĂ – 27-29 octombrie
SFERTURILE DE FINALĂ – 17-19 noiembrie
SEMIFINALELE-TUR – 23-25 martie 2010
SEMIFINALELE-RETUR – 13-15 aprilie 2010
FINALA – 6 iunie 2010.