Acțiune

Sumedenie de nereguli, după un control la societățile care colectează fier

O acțiune de verificare a agenților economici care colectează și valorifică materiale feroase și neferoase, în care au fost implicați oameni ai legii de la mai multe structuri, comisari ai Gărzii Financiare și Gărzii de Mediu, s-a soldat cu constatarea a numeroase nereguli, fiind aplicate șapte amenzi, în timp ce în alte patru cazuri, unde sunt indicii că se desfășoară activități ilegale, cercetările sunt încă în curs.
Acțiunea de control s-a desfășurat vinerea trecută și în prima zi a acestei săptămâni, la nivelul întregului județ, în total fiind verificați 17 agenți economici.
Cele șapte amenzi sunt în valoare de 9.000 de lei, fiind aplicate pentru nereguli financiar-contabile, legate de înregistrarea în acte a deșeurilor introduse în unitate.
O parte importantă a acțiunii, care a angrenat și oameni ai legii de la Serviciul Poliției Transporturi Suceava, a vizat depistarea de bunuri sau componente de structură feroviară sustrase ilegal și aduse la centrele de fier vechi. La nici una dintre societăți polițiștii nu au găsit indicii cum că administratorii ar fi primit mărfuri de acest gen.

Recomandări

Casă de schimb valutar din Suceava, amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF
Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Razie cu 40 de polițiști, cu filtre rutiere în trafic, controale în sălile de jocuri și la depozitele de lemn

Amendă de 60.000 de lei și suspendarea activității pentru un depozit de deșeuri feroase fără autorizație de mediu