Biroul de Presă al Instituției Prefectului – județul Suceava anunță că cetățenii pot solicita Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Suceava, începând cu data de 23 iunie, expedierea pașaportului simplu electronic la domiciliu.Pașaportul va putea fi primit numai la adresa de domiciliu sau reședință (flotant), înscrisă în actul de identitate, în baza unei cereri scrise completată la data solicitării pașaportului electronic. Este obligatoriu ca solicitanții să comunice numărul de telefon la care poate fi contactat titularul sau persoana împuternicită să primească pașaportul.„Printre ultimele modificări legislative în domeniu se numără și reglementarea opțiunii de a solicita expedierea pașaportul simplu electronic, prin servicii de curierat, la domiciliul sau la reședința titularului ori, după caz, la domiciliul sau la reședința persoanei care a formulat cererea, cu suportarea de către aceștia a cheltuielilor de expediție. Rămâne evident activă opțiunea de a ridica pașaportul direct de la sediul Serviciul pentru Eliberarea Pașapoartelor Suceava”, a precizat Florin Sinescu, prefectul județului Suceava.Termenul de eliberare a pașaportului rămâne același, respectiv 14 zile calendaristice.Documentul va fi livrat de firma Delivery Solutions SRL (Sameday Courier), contra sumei de 8,68 lei (TVA inclus), cu plata la livrare.Livrarea documentelor către titular/unul dintre părinți/persoana împuternicită prin procură specială se va realiza în maxim 48 de ore de la preluarea acestora de la sediul Direcției Generale de Pașapoarte – Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice, inclusiv sâmbăta.Dacă în termen de 5 zile lucrătoare de la preluare nu se reușește livrarea, interval în care se vor efectua minim 2 încercări de livrare, plicul va fi returnat gratuit la sediul serviciului public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple județean pe a cărui rază de competență se află adresa de livrare, având înscris motivul returului.






