Record negativ

Sucevenii plătesc mai mult pentru cablu TV decât dau la plata utilităților



Datoriile sucevenilor către furnizorii de utilități cresc de la o lună la alta, în ciuda eforturilor depuse de municipalitate de a-i mobiliza pe oameni să își achite nu doar factura la zi, ci și sumele restante, care, în cazul multora, au ajuns la nivelul sutelor de milioane de lei vechi.
Faptul că există un dezinteres tot mai mare vizavi de obligațiile de achitare a cheltuielilor la întreținere este demonstrat atât de încasările Termica din lunile de vară, dar mai ales de cele din septembrie – cele mai mici de până acum.
„Încasările au fost foarte mici, cu un record negativ din partea asociațiilor în luna septembrie, când s-au încasat doar 800.000 lei, adică 38 de lei de familie, dacă împărțim la numărul de abonați – 21.022 apartamente. Cred că și la cablu TV se plătește mai mult”, a spus primarul Ion Lungu, care a făcut o analiză amănunțită a activității asociațiilor de proprietari și a încasărilor de la Termica, pentru anul acesta.
El a constatat că datoriile populației către Termica au crescut din octombrie 2013 până în octombrie 2014.
„Din păcate, nici cei din conducerea asociațiilor de proprietari, dar nici cei de la Termica nu și-au făcut datoria, de a recupera datoriile existente. Dar ce s-a întâmplat în septembrie e o bătaie de joc. Până și proprietarii de centrale pe gaz metan plătesc mai mult pentru a avea apă caldă. De asta spun că populația nu face o prioritate din a plăti ceea ce consumă de la Termica”, a subliniat Lungu, care a cerut tuturor părților implicate să ia măsuri, să determine populația să plătească ceea ce consumă, dacă vor să mai beneficieze de anumite servicii.



Recomandări

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că românii au ajuns să plătească dobânzi la dobânzi pentru împrumuturile făcute de stat

Continuă să apară cazuri de suceveni care își dau seama că au fost înșelați cu polițele RCA. Țepele sunt de ordinul sutelor de mii de lei

Deputata AUR Veronica Grosu aduce în atenția Guvernului problema micilor fermieri suceveni care riscă să nu mai aibă unde să-și vândă laptele

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan să spună dacă are soluții pentru ca românii să plătească mai puțin costul energiei

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță
Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță