Dezinteres

Sucevenii nu vor să colecteze selectiv deșeurile

Colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile din municipiul Suceava pare să dea încă mari bătăi de cap autorităților.
Deși municipalitatea și operatorul de salubrizare din Suceava, societatea Rosal, au anunțat, încă de la finalul anului 2007, demararea programului de colectare selectivă a tuturor categoriilor de deșeuri reciclabile, și în rândul populației, nici una dintre cele 102 asociații de proprietari nu a solicitat sacii speciali puși la dispoziție.
Directorul Rosal Suceava, Adrian Niculescu, a declarat că lucrurile privind colectarea selectivă a deșeurilor „se mișcă mai greu” în cadrul asociațiilor de proprietari.
„Un motiv posibil ar fi că nu toate asociațiile au angajate femei de serviciu ce ar putea să se ocupe de depozitarea acestor saci. Deși acești saci nu sunt oferiți contra cost, nu am primit încă nici o solicitare din partea asociațiilor de proprietari”, a precizat directorul Niculescu.
Societatea Rosal așteaptă încă astfel de solicitări, iar odată cu distribuirea sacilor de culoare albastră pentru hârtie și carton și de culoare galbenă pentru plastic și folie se va stabili și un grafic de ridicare a acestora.
1.500 de saci distribuiți agenților economici din Suceava Agenții economici din Suceava au început, în schimb, să se conformeze normelor de mediu. De la începutul anului, societatea Rosal a încheiat 150 de contracte cu agenți economici din municipiu, în baza cărora a distribuit aproximativ 1.500 de saci speciali pentru deșeuri reciclabile.
„Efectele acestei acțiuni încep să se resimtă și în ceea ce privește volumul deșeurilor colectate în pubelele pentru deșeuri menajere. În unele zone, a scăzut frecvența cu care Rosal ridică gunoiul”, a explicat Adrian Niculescu.
Sacii cu deșeuri reciclabile sunt ridicați de lucrătorii Rosal în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă, iar pet-urile adunate în cele 112 țarcuri, în zilele de luni, miercuri, vineri, iar pe timp de iarnă, și duminica.
Odată cu ridicarea țarcurilor noi, cu platformă betonată, ce va demara din luna martie, problema spațiilor de depozitare a recipienților pentru deșeuri reciclabile se va rezolva, sunt de părere reprezentanții Rosal.
Cu toate acestea, adevărata selecție a deșeurilor se face în casele sucevenilor, unii încă neobișnuiți cu utilizarea sacilor menajeri.

Recomandări

Colectarea separată a deșeurilor de către populație este esențială pentru o reciclare performantă și poate duce chiar și la o reducere a taxei de salubrizare

Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator
Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Separarea corectă la sursă este cheia unei gestionări eficiente a deșeurilor în municipiul și județul Suceava