Probleme

Sucevenii își plătesc din ce în ce mai greu creditele la bănci

Restanțele sucevenilor la bănci, persoane fizice și juridice, au crescut cu peste 60% la sfârșitul anului 2010, comparativ cu 2009. Potrivit raportului Băncii Naționale a României pentru luna decembrie 2010, volumul total al creditelor în lei și valută restante la bănci din județul Suceava se ridică la 354,3 milioane de lei, în condițiile în care la sfârșitul anului 2009, suma înregistrată a fost de 214,67 milioane de lei. Cele mai mari restanțe s-au înregistrat la creditele în valută, unde dacă la sfârșitul anului 2009 restanțele erau de 48,32 milioane de lei, la finele anului trecut datoriile erau de 105,6 milioane de lei. Și sucevenii care au apelat la creditele în lei au avut probleme cu restituirea sumelor, astfel încât restanțele de la sfârșitul anului 2010 erau de 248,7 milioane de lei, comparativ cu 166,35 de milioane de lei, suma înregistrată la sfârșitul anului 2009, respectiv o creștere de 66,9%.

Recomandări

Continuă să apară cazuri de suceveni care își dau seama că au fost înșelați cu polițele RCA. Țepele sunt de ordinul sutelor de mii de lei

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Teatrul „Matei Vișniec” primește fonduri modeste de la guvern, Suceava plasându-se la coada finanțării culturale din regiunea Moldovei

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb – de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru