Efectul crizei

Sucevenii datorează Primăriei Suceava peste 520 de miliarde de lei vechi

primar
primar

Municipalitatea suceveană are de recuperat datorii de peste 520 de miliarde de lei vechi din taxe și impozite locale neachitate de către persoanele fizice și agenții economici.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut un apel public către suceveni să vină să își achite la timp taxele și impozitele locale pentru acest an, pentru a beneficia de reducerile de 10% care se acordă pînă la 31 martie, dar și restanțele existente, pentru a nu crește valoarea penalităților.
„Nu doar populația, ci și agenții aconomici sunt așteptați să vină să își achite datoriile către primărie, pentru că sunt restanțe foarte mari, de 52,2 milioane de lei. Dacă am avea acești bani astăzi, am putea rezolva toate problemele cu care ne confruntăm astăzi la Termica și nu doar acolo, din cauza lipsei de finanțare”, a spus șeful municipalității sucevene.

Recomandări

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare