Scrutin

Sucevenii care vor să participe la alegerile locale pot să-și depună candidaturile

Sucevenii care vor să participe la alegerile locale din data de 10 iunie 2012 pot să-și depună candidaturile la Biroul Electoral Județean sau la birourile electorale de circumscripție din cele 114 localități ale județului. Potrivit președintelui Biroului Electoral Județean Suceava, Cătălin Temneanu, cei care doresc să candideze la alegerile locale vor putea să-și depună candidaturile până pe data de 1 mai 2012, ora 24:00. Temneanu a explicat că la Biroul Electoral Județean vor fi depuse candidaturile pentru președinția Consiliului Județean Suceava, precum și listele de candidați pentru posturile de consilieri județeni. Candidaturile pentru funcțiile de primar și listele de candidați pentru Consiliile Locale vor fi depuse la birourile electorale de circumscripție. Cătălin Temneanu a mai precizat că până în cursul zilei de ieri, la BEJ Suceava nu a fost înregistrată nici o candidatură. De precizat că în cele 114 Consilii Locale din județ vor fi aleși, la data de 10 iunie a.c., 1.528 de consilieri locali, iar la nivelul Consiliului Județean Suceava vor fi 36 de consilieri județeni.
Până în momentul de față, pentru președinția Consiliului Județean Suceava și-au anunțat candidatura actualul șef al administrației județene, Gheorghe Flutur, din partea PD-L, acesta avându-i contracandidați pe liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, din partea USL, și pe lidera UNPR Suceava, Cătălina Vartic.
Pentru postul de primar al Sucevei au fost anunțate candidaturile actualului primar, Ion Lungu, din partea PD-L, precum și a liderului PNL Suceava, Alexandru Băișanu, din partea USL, și a lui Adrian Macovei, din partea UNPR Suceava.

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

Luptători din Africa, Asia, America Latină și Europa vor urca în ring la ediția aniversară Colosseum Tournament 50 de la Suceava