Rugby

Sucevenii au pierdut la scor și meciul retur cu Universitatea Cluj

Echipa de rugby seniori a CSM Suceava a încheiat Cupa României cu o înfrângere pe terenul echipei din prima ligă, Universitatea Cluj, scor 3 – 82. Așa cum s-a văzut și-n meciul tur de la Suceava, dar și-n celelalte partide din celelalte grupe ale competiției, diferența dintre cele două eșaloane este una imensă. Dacă în meciul tur, sucevenii au făcut o repriză secundă foarte bună, de această dată a fost invers. Elevii lui Constantin Vlad s-au apărat foarte bine și după 20 de minute erau conduși doar cu 7 la 3. Lipsa celor 10 jucători din lot s-a cunoscut mai ales în partea a doua, când apărarea a cedat aproape total, mai ales la capitolul placaje. La pauză, gazdele conduceau cu 33 – 3, în partea a doua înscriind nu mai puțin de 49 de puncte. Mai mult, în partea a doua, în echipa suceveană au fost introduși jucătorii cei mai tineri, de 18, 19 sau 20 de ani, cei care nu prea au experiență la seniori, mai ales în fața unei echipe ca Universitatea Cluj.

Recomandări

Clara Avram, șefă de promoție la Cluj, la Comunicare și Relații Publice: „Dau 100% în tot ceea ce fac”

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb – de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru