Statisticile oficiale realizate în județul Suceava arată că, pe parcursul anului trecut, s-a înregistrat un deficit comercial foarte ridicat, în medie de șapte milioane de euro pe lună. Asta înseamnă un grad de acoperire scăzut al importurilor cu exporturi, rezultatele fiind mai slabe decât în 2014 și în comparație cu media de la nivel național. Analiza Direcției Județene de Statistică Suceava face referire la primele zece luni ale anului 2015, perioadă din care s-au adunat date complete pentru a se realiza analiza.
Conform analizei statistice, în perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2015, societățile din județul Suceava au exportat mărfuri în valoare totală de 348 de milioane de euro și au importat mărfuri ce au totalizat 419 milioane de euro. Din aceste cifre a rezultat un deficit comercial de 70,9 milioane de euro. Fiind vorba de o perioadă de zece luni de zile, rezultă așadar un deficit comercial mediu de șapte milioane de euro în fiecare lună.
Cele mai îngrijorătoare sunt comparațiile făcute de Direcția Județeană de Statistică. Deficitul comercial din primele zece luni ale anului trecut este mult mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din anul 2014, și anume 24,9 milioane de euro.
„În perioada 1.01-31.10.2015 gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a fost de 83,1%, mai mic cu 10,2 puncte procentuale față de cel înregistrat în perioada similară a anului 2014”, se arată în informarea Direcției Județene de Statistică Suceava.
O analiză detaliată pentru luna octombrie 2015 arată că din județul Suceava au fost exportate mărfuri de 36 de milioane de euro și importate mărfuri de 47 de milioane de euro. În aceste condiții balanța comerțului internațional din județul Suceava, în octombrie 2015, prezintă un deficit comercial de peste 10 milioane de euro.
Secțiunile care au înregistrat excedent comercial au fost: produse din lemn, exclusiv mobilier (14,9 mil. euro), mărfuri și produse diverse (0,4 mil. euro).
Deficit comercial au înregistrat secțiunile: mașini și aparate; echipamente electrice; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile (5,8 mil. euro), materiale plastice, cauciuc și articole din acestea (5,7 mil. euro), produse chimice (4,6 mil. euro), metale comune și articole din acestea (4,1 mil. euro), mijloace și materiale de transport (1,8 mil. euro) ș.a.
Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi în luna octombrie 2015 a fost de 78,2%, așadar sub media de la începutul anului.
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi din județul Suceava în luna octombrie 2015 a fost mai mic cu 6,9 puncte procentuale față de gradul de acoperire înregistrat la nivel național.





