Fermierii suceveni își vor primi subvențiile europene până la sfârșitul lunii mai a.c., Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) urm
d a începe transferul sumelor către fermierii care au mai mult de un hectar de teren agricol cultivat. Singura întârziere va fi la fermierii care nu au declarat corect suprafețele pe care le au, și trebuie reverificate, sau nu au conturile deschise la bănci. 18.863 de fermieri au primit invitații de plată și sunt deja în plată 15.078 de fermieri. La ceilalți se reverifică suprafețele de teren declarate. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a făcut un apel la toți fermierii care urmează să beneficieze de aceste subvenții de la Uniunea Europeană să-și verifice codurile IBAN de la băncile la care și-au deschis conturile, astfel încât să se asigure că acestea sunt funcționale. Prefectul a arătat că fermierii suceveni vor primi subvenții europene de 50 de euro/hectar, la care se adaugă plățile naționale complementare de 38 euro/hectar. El a mai explicat că fermierii din zona de munte vor primi subvenții suplimentare, pentru zone defavorizate, în valoare de 50 de euro/hectar. „Este promisiunea noastră că, până la sfârșitul lunii mai, aceste trei categorii de plăți vor fi făcute în totalitate, iar acest lucru este posibil și datorită intervențiilor făcute de directorul APIA, Dragoș Juravle”, a declarat Orest Onofrei, care a mai adăugat că în perioada următoare Guvernul va emite și actele normative prin care să se reglementeze modul de acordare a subvențiilor la achiziția motorinei de către fermieri.
Vești bune
Subvențiile europene vor fi plătite până la sfârșitul lunii mai





