Studiu: Elevii români copiază, chiulesc și întârzie mai puțin decât cei din alte peste 30 de țări



Elevii români copiază, absentează nemotivat și întârzie mai puțin decât, în medie, cei din alte peste 30 de state, iar actele de vandalism, agresare și intimidare a colegilor și furturile sunt la un nivel mai scăzut în școlile românești, potrivit unui studiu internațional, informează Mediafax.Rezultatele Studiului Internațional privind Procesul de Predare-Învățare TALIS 2013, desfășurat în 34 de țări, arată că dintre toți factorii care definesc atmosfera din unitățile de învățământ, absenteismul și întârzierea elevilor la școală sunt de departe cel mai des întâlnite în țările participante la această analiză.Din datele comunicate în cadrul studiului rezultă că întârzierea la școală este apreciată la 29% în România, față de 52% media internațională, absențele nemotivate – 30%, față de 39% media europeană, copiatul – 5%, față de 13%, actele de vandalism și furturile – 2%, față de 4%, intimidarea sau agresiunea verbală între elevi – 9%, față de 16%, rănirea fizică provocată de violențele între elevi – 1%, față de 2%, intimidarea sau agresiunea verbală asupra profesorilor sau personalului – 0%, față de 3%, și deținerea sau consumul de droguri și de alcool – 0%, față de 1% media internațională.



Recomandări