Studentul Sucevean

Studentul Sucevean
Studentul Sucevean

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea ÎPS Pimen și în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în perioada 18-19 mai, ASCOR Suceava a organizat cea de-a patra ediție a Studentului Sucevean, prilej de bucurie pentru 100 de tineri, atât din județ, cât și din alte județe ale țării.
Plecând de la deviza că satul este despre tradiție și obiceiuri, ASCOR Suceava a organizat și în acest an evenimentul care a devenit însuși o tradiție, intitulat generic sub denumirea de Studentul Sucevean, cu tema ”Veșnicia s-a născut la sat”, dat fiind faptul că anul acesta a fost anul omagial proclamat de Patriarhia Română al satului românesc – al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari – și An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.
Desfășurarea evenimentului a avut o durată de două zile, timp în care participanții au avut prilejul de a împărtăși impresii și a se cunoaște între ei.
În dimineața zilei de 18 mai, după primirea participanților, voluntarii au dat start evenimentului prin conferința ținută de părintele Hrisostom de la Mănăstirea Putna, care le-a vorbit tinerilor participanți despre frumusețea satului românesc, provocându-i, totodată, să-și creeze curiozități legate de lumea satului. Discuțiile pe tema evenimentului au continuat pe parcursul celor două sesiuni de lucru pe grupe.
Pentru a putea înțelege cu adevărat însemnătatea temei, participanții au fost îndrumați către Muzeul Satului Bucovinean, unde aceștia au avut posibilitatea de a-și aminti și a cunoaște tradițiile și obiceiurile satelor cotidiene.

Studentul Sucevean
Studentul Sucevean
Studentul Sucevean
Studentul Sucevean
Studentul Sucevean
Studentul Sucevean

Recomandări

„Moda la Porțile Levantului” a ajuns la Suceava. O incursiune spectaculoasă în eleganța și rafinamentul boierilor și jupânițelor de odinioară

Minitabăra elevilor pasionați de istorie și geografie de la școlile „Ion Creangă” și Nr. 4 Suceava, la Cacica, 2026: recunoștință, prietenie, aventură, distracție

Festivalul Internațional „Întâlniri Bucovinene” va transforma municipiul Câmpulung Moldovenesc în capitala folclorului bucovinean

Târgul Meșterilor Populari, la Câmpulung Moldovenesc, în cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”

Caricaturiști din 56 de țări au trimis lucrări pentru Expoziția Internațională de Grafică Satirică Bucovina