Studentele care devin mame vor primi o indemnizație lunară de 600 lei



Deputații au decis, ieri, ca mamele studente la zi sau care au peste 18 ani și urmează cursuri postliceale să beneficieze de indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum de 600 de lei, Camera aprobând, astfel, modificarea OU privind susținerea familiei pentru creșterea copilului. Deputații au apreciat că proiectul de lege, votat și de Senat, anul trecut, elimină discriminările din sistem și nu îngreunează bugetul, pentru că astfel de cazuri sunt puține, arătând că, în ultimii trei ani, au fost până în treizeci de cazuri de mame studente la cursurile de zi.
Dezbaterile generale au provocat și dispute între Aura Vasile (PSD) și Mircea Toader (PDL) pe tema punctului de vedere al Guvernului față de proiectul de lege.
Toader a spus că ar trebui așteptat și punctul de vedere al Executivului, în timp ce Vasile a apreciat că „Parlamentul nu este condus de Guvern” și nu este interesată de opinia Guvernului pe tema unui proiect social, care este susținut de grupul parlamentar al PSD-PC.
Deputatul PNL Cristina Pocora, președinta subcomisiei parlamentare pentru drepturile copilului, a declarat, pentru MEDIAFAX, că prin proiectul de lege se va acorda o indemnizație de 600 de lei mamelor care sunt studente la cursurile de zi sau care au peste 18 ani și urmează cursurile postliceale.
Proiectul de lege a fost adoptat de deputați cu 227 de voturi „pentru”, un vot împotrivă și patru abțineri. După adoptare, deputatul UDMR Kerekes Karoly le-a urat succes parlamentarilor în campania electorală.
Tot ieri, deputații au adoptat o inițiativă legislativă care stabilește ca mamele de gemeni sau de tripleți să primească suma de 600 de lei pentru fiecare dintre copii.



Recomandări

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț
Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Spitalul Județean Suceava a refuzat stimulente pentru un medic de la Urgențe, dar managerul Calancea își aprobă indemnizații lunare de mii de lei

Spitalul Județean Suceava a refuzat stimulente pentru un medic de la Urgențe, dar managerul Calancea își aprobă indemnizații lunare de mii de lei

Angelica Fădor anunță că mamele din categoriile vulnerabile vor primi 2.000 de lei pentru trusouri pentru nou-născuți cu vârsta de maximum trei luni