Străinii pot tranzita România fără viză, în anumite condiții, începând de vineri

MAE a anunțat, miercuri, că începând de la 11 iulie va intra în vigoare un regim simplificat de tranzit al teritoriului României pentru cetățenii străini care au nevoie de viză, iar România va recunoaște unilateral anumite documente ca fiind echivalente cu vizele naționale în cazul tranzitului.
Potrivit unui comunicat MAE remis, miercuri, agenției MEDIAFAX, România va recunoaște unilateral anumite documente ca fiind echivalente cu vizele naționale în cazul tranzitului teritoriului național de către cetățenii statelor terțe supuși obligației de a deține viză.
Astfel, cetățenii statelor terțe supuși obligației de a deține viză vor putea tranzita teritoriul României, fără viză de tranzit, într-o perioadă care nu depășește 5 zile, dacă dețin o „viză uniformă” (menționată la articolul 10 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen), o „viză de lungă ședere” (menționată la articolul 18 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen), un „permis de ședere”, inclus în anexa IV la Instrucțiunile Consulare Comune.
Aceste vize sau documente trebuie în mod obligatoriu să fie eliberate de statele membre ale Uniunii Europene care aplică integral acquis-ul Schengen (Austria, Belgia, Cehia, Estonia, Franța, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Slovenia, Slovacia, Suedia, Ungaria) precum și de Danemarca, Islanda, Norvegia.
De asemenea, cetățenii statelor terțe supuși obligației de a deține viză vor putea tranzita teritoriul României, fără viză de tranzit, într-o perioadă care nu depășește 5 zile, dacă posedă o viză de scurtă ședere, o viză de lungă ședere sau un permis de ședere valabile eliberate de Bulgaria (conform anexei la Decizia 582/ 2008) și Cipru (conform anexei la Decizia 895/ 2006) sau dacă posedă un permis de ședere valabil eliberat de Elveția și Liechtenstein .
MAE avertizează că durata de valabilitate a vizelor și documentelor menționate trebuie să acopere durata tranzitului. De asemenea, potrivit Ministerului de Externe, „chiar dacă sunt scutiți de obligația obținerii vizei române de tranzit, cetățenii în cauză trebuie să dețină un document de identitate valabil de trecere a frontierei, precum și documente justificative ale scopului și condițiilor de călătorie și să facă dovada că posedă suficiente mijloace de subzistență pe perioada tranzitului”.
MAE indică de asemenea că poate fi refuzată intrarea cetățenilor statelor terțe ale căror nume figurează pe listele naționale de alerte ori care constituie o amenințare la adresa securității naționale, ordinii publice sau relațiilor internaționale.

Recomandări

Ștampila pe pașaport pentru cetățenii non-UE care intră sau ies din județ prin PTF Vicovu de Sus și pe la aeroportul Salcea va deveni istorie

Polițiștii de la Imigrări Suceava au depistat peste 100 de cetățeni străini în situații ilegale și au emis peste 4.500 de avize de angajare pentru străini

Polițiștii de la Imigrări Suceava au depistat peste 100 de cetățeni străini în situații ilegale și au emis peste 4.500 de avize de angajare pentru străini

Fără carantină la sosirea în România, pentru persoanele vaccinate sau care au avut Covid în ultimele 6 luni

Regulile de carantină pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe sunt stabilite în funcție de riscul de infectare pe care îl implică fiecare situație în parte