Prim-vicepreședintele PDL Theodor Stolojan a făcut, luni, un apel către membrii PNL să vină în PDL, arătând că, dacă vor merge în continuare cu conducerea liberală formată din Tăriceanu, Antonescu, Olteanu, Orban, Adomniței, în fapt merg cu PSD.
Theodor Stolojan a acuzat colaborarea directă, „în văzul tuturor”, dintre conducerea PNL și PSD, precizând că această politică reprezintă o surpriză pentru miile de membri ai PNL care, în perioada 2001 – 2004, au muncit enorm pentru a scoate de la guvernare PSD, unde corupția ajunsese la niveluri incredibile.
„Mă adresez acestor oameni spunându-le că dacă merg în continatre cu PNL-ul lui Tăriceanu, Antonescu, Olteanu, Adomniței, etc, merg de fapt cu PSD-ul. Dacă în continare cred în valorile liberale, în valorile Alianței D.A., trebuie să vină împreună cu noi în PDL”, a declarat Stolojan, arătând că democrat-liberalii au o șansă incredibilă ca la aceste alegeri locale și parlamentare să ajungă la guvernare.
Theodor Stolojan și-a exprimat îngrijorarea față de ceea se întâmplă în România, acuzând „colaborarea directă, în văzul tuturor, între un partid social-democrat în care restaurația are loc și un partid liberal captiv unor cercuri de interese”.
„Nu este nicio surpriză că există această colaborare directă între PSD și conducerea PNL, a lui Tăriceanu, Antonescu, Orban, Olteanu și alții. Cunosc ce gândeau mulți dintre aceștia din perioada când eram în partid”, a spus Stolojan, amintind de propunerea de atunci a apropiaților lui Dinu Patriciu, de a rupe Alianța D.A. și de coalizare cu PSD.
În opinia lui Stolojan, „neînțelegerile dintre președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu nu au la bază așa-zisele tendințe de tiranie, ci este vorba pur și simplu de înțelegerile tacite, deschise care au existat între conducerea PNL și PSD”.
El a dat exemplul din 2005, când Călin Popescu Tăriceanu nu a mai fost de acord cu declanșarea alegerilor anticipate, „din cauza poziției PSD, căruia nu îi conveneau aceste alegeri”. „Baza acestor neînțelegeri este trădarea continuă a Alianței D.A.”, a mai spus Stolojan.