Liga a III-a

Startul returului s-a amânat din nou



După ce inițial a aprobat amânarea startului returului Ligii a III-a cu o săptămână, de pe 2 pe 9 martie, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis ieri ca sezonul de primăvară în eșalonul al treilea să debuteze pe data de 16 martie. Motivul? Starea proastă a terenurilor, invocată de majoritatea cluburilor participante în competiție. Această decizie a fost salutată și de reprezentanții cluburilor sucevene Rapid și Sporting, care s-au trezit cu programul de pregătire din intersezon dat peste cap din cauza vremii nefavorabile. Întrucât data la care se va încheia sezonul a rămas neschimbată, 1 iunie, oficialii de la Casa Fotbalului au introdus în calendarul returului două etape intermediare pentru a recupera cele două săptămâni de întârziere, care se vor disputa în zilele de 3 și 24 aprilie.
În prima etapă a returului, pe 16 martie, sucevenii de la Rapid vor juca pe teren propriu în compania grupării ABC Stoicescu Buzău, în vreme ce Sporting va evolua în deplasare, cu Ceahlăul II Piatra Neamț.



Recomandări

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie