Avocatul Poporului a formulat la Înalta Curte de Casație și Justiție un recurs în interesul legii, astfel încât instanța supremă să stabilească înțelesul termenului „nevăzător”, utilizat în legislația din domeniul pensiilor, întrucât instanțele judecătorești au interpretat diferit acest cuvânt, informează Mediafax.”Avocatul Poporului a promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție un Recurs în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor articolul 59 din Legea numărul 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv ale articolul 47 alineatul (2) din Legea numărul 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, și anume stabilirea înțelesului termenului de ’nevăzător’. În opinia Avocatului Poporului, dispozițiile sus-menționate se aplică și persoanelor cu grad de handicap accentuat, nu numai celor cu grad de handicap vizual grav, astfel încât ambele categorii pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă, în condițiile legii”, arată Avocatul Poporului, într-un comunicat de presă.Avocatul Poporului a promovat acest recurs în interesul legii întrucât legile 263/2010 și 19/2000 au fost interpretate și aplicate diferit, atât la nivelul caselor teritoriale de pensii, cât și la nivelul instanțelor judecătorești, situație ce a determinat în unele cazuri stabilirea unor debite de 50.000 și chiar 65.000 de lei.





