Echipa mobilă

Sprijin la domiciliu pentru copiii cu nevoi speciale

– Peste 200 de familii care au copii cu nevoi speciale au beneficiat, în 2005, de tehnici recuperatorii, de reabilitare și terapii specializate la domiciliu
Copiii cu nevoi speciale din Suceava beneficiază de sprijin la domiciliu din partea Echipei mobile (Serviciul de Resurse pentru Părinți și Echipa mobilă), care din 2003 a fost preluată de către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. Dacă în 2004, sistemul de echipă mobilă a sprijinit 74 de cazuri de familii care au copii cu nevoi speciale, anul trecut activitățile s-au extins la 220 de familii din tot județul. Formată din nouă specialiști (asistenți sociali, psihologi, logopezi, kinetoterapeuți), Echipa mobilă implementează la Suceava, după modelul belgian, un program de sprijinire la domiciliu a familiilor care au copii cu probleme de sănătate, pentru integrarea acestora în comunitate, evitarea marginalizării acestor copii, precum și diversificarea serviciilor locale de prevenire a instituționalizării. „Pe raza județului Suceava există peste 2.300 de copii care necesită acest tip de sprijin, de tehnici recuperatorii, de reabilitare și terapii specializate, de aceea s-a și extins echipa noastră de la cinci la nouă specialiști, oferindu-le părinților materiale didactice, cărți care să-i ajute în creșterea copiilor cu probleme de sănătate, precum și materiale didactice necesare exercițiilor de recuperare atât de necesare lor”, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, șef Serviciu, Iuliana Tomegea. În orice moment, copiilor cu nevoi speciale incluși în programul Echipei mobile le stă la dispoziție o ludotecă (terapie prin joc), la sediul Direcției de Asistență Socială, unde pot să beneficieze de serviciile specialiștilor. În următoarea perioadă se așteaptă sprijin financiar pentru deschiderea a încă două Echipe Mobile, la Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni, pentru a reduce distanța dintre echipa de intervenție și familiile care au copii cu nevoi speciale.

Recomandări

Minitabăra elevilor pasionați de istorie și geografie de la școlile „Ion Creangă” și Nr. 4 Suceava, la Cacica, 2026: recunoștință, prietenie, aventură, distracție

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”