Ieri

Spitalul Județean și-a refăcut stocurile de adrenalină

– 200 de fiole, adică necesarul pe o lună, au ajuns în stocurile unității sanitare,
Spitalul Județean Suceava și-a refăcut stocurile de fiole de adrenalină, după ce luni, în paginile cotidianului nostru, se semnala că unitatea sanitară duce mare lipsă de acest produs. 200 de fiole au ajuns la Suceava ieri, reprezentând „o tranșă de urgență” de la societatea care a câștigat licitația de achiziții săptămâna trecută.
Costică Dăscăliuc a declarat ieri că spitalul nu era în criză de adrenalină pentru că vineri, 13 aprilie, erau în tot spitalul 70 de fiole (din care 55 la „Urgențe”). Asta în condițiile în care necesarul lunar de fiole de adrenalină al spitalului ar fi de 200 de fiole, conform spuselor directorului medical Doina Ganea Motan.
Adrenalina, considerată și „hormonul vieții”, se administrează în situații limită, adică pacienților în stare de șoc, în stop cardio – respirator sau în șoc anafilactic.

Recomandări

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare