Spectacol la extremitățile UE!



Cam la aceeași oră, duminică după-amiază am asistat (noroc de cele două televizoare suprapuse!) la două meciuri de fotbal extrem de interesante, disputate la extremitățile Uniunii Europene: cea estică (la Botoșani) și cea vestică (la Madrid)! E drept că au fost nenumărate deosebiri între cele două evenimente, începând cu calitatea fotbaliștilor și terminând cu cea a gazonului, aici un rol important avându-l însă clima și poziția geografică. Meciul de la Botoșani era considerat de „specialiști” (ghilimelele spun că e vorba de cei români!) drept o formalitate pentru echipă din Cluj, care joacă în continuare… tot nimic! Adică exact ce a arătat și la Botoșani, frecangeala aia a mingii între careuri demonstrând că răul produs de panarama de Dan Petrescu e pe termen lung, duhul lui transmițând și acum, în lipsă, că 0-0 e cea mai mare șmecherie posibilă pe un teren de fotbal. Rectific: de nefotbal! Iar dacă nu iese 0-0, se poate vorbi de ghinion! Am remarcat un fotbalist care la fiecare din ultimele apariții m-a încântat: Florescu, pe care zic că Iordănescu e obligat nu doar să-l ia în lot, ci să-l și titularizeze la națională.
În partea opusă a continentului, la Madrid, am văzut un meci de luptă fără menajamente, încheiat după vreo 14 minute de prelungiri! Pentru prima dată în viață, de 65 de ani încoace, mi-a fost rușine de felul cum a furat arbitrul în favoarea Real-ului meu iubit. Almeria, ultima clasată (cu 6 puncte în 20 de meciuri!),a condus-o pe Real cu 2-0 la pauză, chiar pe Bernabeu! După care, la 1-2, a înscris și golul 3. Arbitrul, după consultarea VAR, a anulat golul și a întors jocul în jum’atea adversă, pentru fault, unde unul de la Almeria îl mângâiase cumva pe față, din alergare, pe Bellingham! A urmat golul validat pentru Real, înscris printr-o lovitură impecabilă cu… brațul drept! Apoi, prelungirea meciului cu 11 minute, pentru ca Real să aibă timp să și câștige! Și a câștigat, desigur, cu 3-2, printr-un gol, de necrezut, înscris normal! Nu a fost furt. A fost tâlhărie ordinară.



Recomandări

Rîmbu anunță planuri pentru transport gratuit sau facilități pentru pensionarii și salariații cu venituri mici

Rîmbu anunță planuri pentru transport gratuit sau facilități pentru pensionarii și salariații cu venituri mici
Rîmbu anunță planuri pentru transport gratuit sau facilități pentru pensionarii și salariații cu venituri mici