Șoferii vor fi din nou amendați, începând de vineri, pentru lipsa rovinietei



Șoferii vor fi din nou amendați, începând de vineri, dacă vor fi depistați fără roviniete, întrucât noile modele sunt disponibile pe piață, potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
Ministerul Transporturilor a anunțat, la 21 iulie, că va suspenda, până la 31 iulie, aplicarea amenzilor în cazul șoferilor depistați fără roviniete, ca urmare a introducerii unor noi modele, operațiune din cauza căreia pot exista puncte de distribuție fără stocuri de roviniete.
„CNADNR a finalizat distribuția noilor modele de roviniete. Nu avem o monitorizare exactă a procesului de distribuție, astfel că este posibil ca în unele centre să nu se fi încheiat, dar din câte știm, cam toate au primit. Noi furnizăm rovinietele la sediile principale ale distribuitorilor, urmând ca aceștia să realizeze repartizarea internă pentru vânzare”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Compania de Drumuri.
Firma Eltronis a început să livreze CNADNR, la jumătatea lunii iulie, prima tranșă de 200.000 de roviniete matcă-cupon cu valabilitate de o zi, o săptămână și o lună, care vor fi distribuite către toți furnizorii, mai puțin Poșta Română. Pentru utilizatorii care doresc achitarea tarifului pentru o perioadă de 12 luni, rovinietele – ecuson vor fi disponibile în continuare la oficiile poștale până la data la care vor fi repartizate și rovinietele matcă-cupon cu valabilitate de un an.
Eltronis a semnat la 3 iulie un contract cadru cu CNADNR care vizează furnizarea de roviniete matcă-cupon pentru o perioadă de doi ani și contractul subsecvent pentru anul 2008. Valoarea estimativă a contractului este de 2,5 milioane de euro, fără TVA.