Șoferii care depășesc viteza legală vor fi opriți în trafic de polițiști



Șoferii care depășesc viteza legală și care vor fi depistați cu ajutorul radarelor mobile vor fi opriți în trafic de polițiști, fiind suplinită astfel, lipsa celor aproximativ 160 de radare fixe suspendate din 24 aprilie.
Comisarul șef, Lucian Diniță, șeful Direcției Poliției Rutiere (DPR) a declarat, ieri, că poliția va lua o serie de măsuri pentru a menține trendul descendent al accidentelor care au loc în prezent. „Ne interesează să reducem numărul de accidente pe principalele drumuri naționale și europene”, a spus Diniță.
El a menționat că trebuie suplinită lipsa celor aproximativ 160 de radare fixe, suspendate, cu ajutorul radarelor mobile.
„Vom acționa cu radare mobile și vom trece la oprire așa cum făceam odată”, a precizat șeful DPR.
Diniță a spus că șoferii care au fost amendați înainte de suspendarea aparatelor de radar fixe vor trebui să-și achite amenzile, deoarece constatarea este legală, aparatele radar funcționând legal. „Modul de funcționare este mijloc tehnic omologat legal, aspectele din spate au dus la suspendarea lor”, a menționat Diniță.
El a mai precizat că poliția va stabili o serie de măsuri pentru fluidizarea circulației în perioada sezonului estival.
Diniță a mai susținut că mai sunt câteva probleme profesionale care trebuie puse la punct.
Șefii serviciilor de poliție rutieră din cadrul unităților teritoriale de poliție, convocați, ieri, la inițiativa Direcției Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției discută aspecte legate de legislație, de măsurile ce vor fi aplicate pe perioada sezonului estival, de temele de natură administrativă, precum și de posibilitățile de îmbunătățire a activității Poliției Rutiere.
Potrivit reprezentanților Poliției Române, inspectoratele județene de poliție nu au mai procesat amenzile de circulație pentru depășirea vitezei legale care au fost înregistrate de aparatele de radar fixe începând cu 24 aprilie. Cei care au primit amenzi până la această dată vor trebui să achite însă contravaloarea acestora.
Sursele citate au mai precizat că șoferii care depășesc viteza legală sunt depistați de polițiști cu ajutorul radarelor mobile cât și a celor șase radare fixe, amplasate pe DN1, care aparțin Poliției Rutiere.
Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) a anunțat, în urmă cu o săptămână, că va cere în justiție anularea unor contracte privind amplasarea radarelor fixe care nu respectă procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică.
ANRMAP face controale în toată țara privind amplasarea radarelor fixe și respectarea contractelor de achiziție publică, în urma sesizărilor primite de la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), a arătat instituția, ieri, într-un comunicat de presă.