Șoferi cu alcoolemii uriașe, cu mașinile în șanț și în garduri

Șoferi cu alcoolemii uriașe, cu mașinile în șanț și în garduri
Șoferi cu alcoolemii uriașe, cu mașinile în șanț și în garduri

Doi șoferi cu alcoolemii uriașe care au plecat la drum în mod inconștient au fost protagoniștii unor evenimente rutiere care i-au adus pe mâna polițiștilor. Joi seară, în jurul orei 19.00, un autoturism marca Alfa Romeo, condus de un bărbat de 51 de ani, din Părhăuți, nu a mai putut fi controlat într-o curbă și a intrat mai întâi în gardul unei gospodării, iar în final s-a oprit în zidul unei anexe. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 1,46 mg/l alcool pur în aer expirat. Șoferul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” pentru investigații medicale și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În aceeași zi, dar în jurul orei 22.00, un eveniment asemănător a avut loc la Vicovu de Sus. Patrula de poliție aflată pe strada Calea Cernăuți a observat un autoturism marca BMW, care se afla în șanț. Lângă mașină erau doi bărbați într-o evidentă stare de ebrietate. Polițiștii au aflat că mașina a fost condusă de un bărbat de 30 de ani, din Vicovu de Sus. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest și a indicat o valoare de 1,46 mg./l pur alcool în aerul expirat. Șoferul a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a refuzat să-i fie recoltate mostre de sânge. Pentru contravențiile comise, acesta a primit amenzi totale în valoare de 8.000 de lei. În plus, s-a ales și cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Recomandări

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa