La Arbore

Șofer rănit după ce s-a izbit cu mașina într-o remorcă nesemnalizată



Un bărbat în vârstă de 31 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a fost rănit într-un accident rutier după ce s-a izbit cu mașina într-o remorcă nesemnalizată. Accidentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 19.00, pe DN 2K, în comuna Arbore.
Din ancheta poliției rezultă că Beniamin A., șoferul de 31 de ani, din Arbore, aflat la volanul unui Seat, a intrat în coliziune față-spate cu remorca nesemnalizată, atașată la un tractor aflat în staționare, la volanul căruia se afla un localnic de 38 de ani, Vasile C.
Poliția precizează că în urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 31 de ani.
Cei doi șoferi au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu erau băuți.



Recomandări