Inconștiență

Șofer „mort” de beat, prins de poliție după ce a depășit pe linie continuă

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Frasin, care conducea un autoturism chiar dacă era în stare avansată de ebrietate, a fost prins de poliție după ce a depășit neregulamentar, pe linie continuă. Șoferul pericol public a fost depistat acum două zile, miercuri, când Serviciul Rutier Suceava a organizat un control care a vizat cu precădere transportatorii rutieri.
Autospeciala cu radar care acționa pe DN 17, la ieșirea din Ilișești spre Suceava, a înregistrat un autoturism care a depășit neregulamentar un autocar ce tracta o remorcă. La volanul autoturismului a fost identificat Cristinel N., bărbatul de 41 de ani din Frasin.
Conform unui comunicat al poliției, „fiind oprit și testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde, în prezența medicilor, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”.
Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice de sânge.
În cadrul acțiunii de control de miercuri au fost aplicate 19 amenzi, în valoare de aproape 5.000 de lei.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești
Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan