La Câmpulung Moldovenesc

Șofer beat turtă, prins în timp ce fugea de la locul accidentului

Un tânăr care s-a urcat la volan în stare avansată de ebrietate și s-a izbit cu mașina într-un gard a fost prins și încătușat de polițiști în timp ce fugea de la locul accidentului. Evenimentul s-a petrecut în zorii zilei de luni, în jurul orei 4.20, când Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost anunțată că pe strada Calea Transilvaniei din localitate se află o mașină avariată în urma unui accident. La fața locului, oamenii legii au găsit un autoturism proptit într-un gard și un tânăr care o luase la fugă cu plăcuțele de înmatriculare ale mașinii în mână. Acesta demontase numerele și încerca să se facă nevăzut, în speranța că nu va fi identificat. Reținut și imobilizat de agenții de ordine publică, șoferul, identificat în persoana lui Ioan N., în vârstă de 19 ani, din Câmpulung Moldovenesc, a devenit cooperant, suflând în etilotest, de unde de a rezultat o concentrație de 1,34 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii gradului de îmbibație alcoolică.
„Conducătorul auto a declarat că a consumat bere cu alcool la Festivalul de Folclor din localitate până în jurul orei 03.30, iar în jurul orei 04,00 a condus autoturismul pe strada Calea Transilvaniei”, precizează Poliția într-un comunicat de presă.

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis