Sancțiune

Societate de transport, amendată pentru că încălca legislația de mediu

Garda de Mediu Suceava a sancționat contravențional o societate de transporturi auto care încălca legislația de mediu. Deplasați la sediul SC Transporturi Auto SA Suceava, comisarii de mediu au constatat că personalul societății efectua operațiuni de dezmembrare a pieselor autobuzelor, deși această operațiune nu poate fi executată decât de o firmă abilitată. „Aceste dezmembrări pot fi executate doar de firme specializate, care recuperează și elimină toate substanțele poluante, baterile de plumb, condensatorii sau lichidul de frână conținând substanțe deosebit de periculoase”, a declarat Constantin Harsim, șeful Comisariatului Județean de Mediu Suceava. Tot la sediul societății amintite comisarii au mai găsit deșeuri metalice depozitate pe sol, deși conform legii acest tip de deșeuri poate fi depozitat doar pe platforme acoperite. Mai mult, societatea nu avea un registru al gestiunii deșeurilor, existând totodată și întârzieri la plata fondului de mediu. Pentru aceste nereguli societatea de transport auto a primit o sancțiune contravențională în cuantum de 10 milioane de lei vechi, amendă aplicată la legea 426/2001 privind gestiunea deșeurilor.

Recomandări

Activități de tăiere, fasonare și finisare a pietrei, stopate și sancționate la Vama, de comisarii de mediu

Amendă de 60.000 de lei și suspendarea activității pentru un depozit de deșeuri feroase fără autorizație de mediu

Garda de Mediu Suceava îi avertizează pe cei ce construiesc despre riscurile nerespectării legislației de mediu

Garda de Mediu Suceava avertizează pe cei ce construiesc de riscurile nerespectării legislației de mediu
Garda de Mediu Suceava avertizează pe cei ce construiesc de riscurile nerespectării legislației de mediu

Firmă din industria lactatelor, sancționată drastic de Garda de Mediu Suceava, pentru deversarea apelor uzate într-un pârâu

Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei
Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana