România ocupă locul 66 în clasamentul mondial al țărilor cu cele mai bune condiții oferite mamelor, fiind pe ultimul loc în topul țărilor din Uniunea Europeană și sub alte țări cu posibilități reduse, precum Belarus sau Serbia, rezultă dintr-un raport al organizației „Salvați Copiii”, informează Mediafax.Cel de-al 16-lea Raport Anual al Organizației Salvați Copiii – „Situația mamelor la nivel mondial” plasează România pe locul 66 în clasamentul mondial al țărilor cu cele mai bune condiții oferite mamelor, respectiv pe ultimul loc în Uniunea Europeană, la distanță considerabilă față de Ungaria (locul 51) sau Bulgaria (locul 44).”Mai mult, România este depășită în topul global de state cu posibilități relativ mai mici, precum Belarus (locul 25), Serbia (locul 35) sau Muntenegru (locul 42)”, se arată în raportul citat.Dintre cele 179 de state incluse în raport, Norvegia ocupă prima poziție în clasament, urmată îndeaproape de alte țări nordice, în timp ce Somalia se află pe ultimul loc pentru al doilea an consecutiv. Capitalele cel mai bine clasate în acest top sunt: Praga (Cehia), Stockholm (Suedia), Oslo (Norvegia), Tokyo (Japonia) și Lisabona (Portugalia).


