Sistemul de iluminat public din municipiul Suceava va fi modernizat în totalitate

Toate corpurile de iluminat public din municipiul Suceava, care nu au fost modernizate încă, vor fi înlocuite cu lămpi cu LED, mult mai economice, care vor putea fi acționate de la distanță, printr-un sistem care va fi gestionat direct din sediul primăriei.„În sfârșit am semnat proiect pentru modernizarea iluminatului public în municipiul Suceava, pe fonduri elvețiene. Valoarea totală a proiectului este de 27.027.801 lei, echivalentul a 6.407.881 franci elvețieni. Grantul elvețian este de 22.061.339 lei iar primăria vine cu o cofinanțare de 4.960.461 de lei”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.Prin acest proiect vor fi înlocuite toate corpurile de iluminat nemodernizate din municipiul Suceava cu 3816 lămpi cu led, iar la sediul municipalității va fi montat și un sistem de telegestiune, perioada de implementare a proiectului fiind de 18 luni.

Recomandări

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum Transfăgărășan, Transalpina sau TransRarău”

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”
Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”