Sunetul sirenelor de alarmare a populației, în caz de pericole, vor răsuna săptămâna aceasta în municipiul Suceava. Din fericire, va fi numai un exercițiu de testare a funcționării acestui sistem, după cum a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.„În perioada următoare au loc niște exerciții de verificare a sistemului public de alarmare din municipiul Suceava. Este doar o simulare, un test al acestor aparaturi de alarmare”, a spus Lungu, care a precizat că deși nu i se pare o perioadă potrivită, fiind Săptămâna Mare, nu ține de primărie, așa fiind făcută programarea la nivel național.„Avem trei sirene electronice performante – una de 1400 de wați amplasată la sediul Primăriei Suceava, alte două puternice, de 1200 de wați, una pe strada Slătioarei, în Obcini, la blocul Armatei, și alta pe Calea Burdujeni, la blocul turn. Alte 10 sirene pot fi acționate direct, electronic, de la primărie, iar alte 25 de sirene pot fi acționate doar local, de către echipele de alarmare de la fața locului”, a explicat șeful municipalității sucevene.






