Sinistrații trebuie să asigure și să nu înstrăineze cinci ani casele reconstruite de autorități



Sinistrații ale căror case distruse de inundații vor fi reconstruite în totalitate de către autorități vor fi obligați să nu înstrăineze locuințele pe o perioadă de cinci ani și să încheie polițe de asigurare a construcției pe același interval, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a anunțat că, în ședința de joi a Guvernului, au fost alocate fonduri de 1,9 milioane lei pentru achiziționarea de produse de strictă necesitate destinate sinistraților din județele Bacău, Botoșani, Iași și Neamț, ca ajutoare umanitare de urgență, precum și o sumă de 5,5 milioane lei, pentru operațiuni de intervenție rapidă în Bacău, Botoșani, Iași și Neamț, Maramureș și Suceava.
Guvernul a mai decis constituirea unui fond de solidaritate în care angajații instituțiilor publice să poată dona sume pentru achiziționarea de bunur destinate sinistraților.