Sindicatele șoferilor au încheiat un protocol cu poliția, pentru a preveni accidentele rutiere



Poliția Română și Federația Națională a Sindicatelor Șoferilor au încheiat un protocol ce impune o colaborare între cele două instituții pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regulilor de circulație.
Cele două părți au semnat, luni, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), protocolul de colaborare, potrivit unui comunicat al IGPR, remis, agenției MEDIAFAX.
„Obiectul protocolului îl constituie prevenirea încălcării normelor de circulație pe drumurile publice, precum și pentru reducerea nivelului de victimizare a populației prin accidente de circulație rutieră. Poliția Română, în principal prin Poliția Rutieră, va asigura documentarea reprezentanților filialelor federației asupra actelor normative din domeniul rutier, pentru o cunoaștere și o însușire corecte a acestora de către membrii afiliați”, potrivit sursei citate.
Acest lucru urmărește conștientizarea populației cu privire la riscurile la care se expune, în situația nerespectării în trafic a legislației rutiere și, implicit, evitarea sau diminuarea consecințelor accidentelor de circulație.
Federația va participa, sau după caz, va sprijini parteneriatele Poliției Române încheiate cu societatea civilă pentru sporirea siguranței rutiere a participanților la trafic, având în vedere experiența acumulată în cadrul campaniei naționale „Stop accidentelor. Viața are prioritate!”, edițiile 2006 și 2007.
Protocolul de colaborare este valabil un an, cu posibilitatea prelungirii în baza acordului comun al celor două părți.