Reprezentanții sindicatelor din educație se întâlnesc, astăzi, cu miniștrii Educației și Finanțelor, discuțiile având loc în contextul în care sindicaliștii au anunțat că fac grevă marți, când este programată teza la Limba română, nemulțumiți de rectificarea negativă a bugetului învățământului. Scopul discuțiilor este acela de a-i determina pe sindicaliștii din FSLI, „Alma Mater”, „Spiru Haret” și FEN să renunțe la protest.
Reprezentanții celor patru sindicate au anunțat, cu câteva ore înaintea întâlnirii de joi cu președintele Traian Băsescu, că boicotează teza, care ar urma să fie susținută de peste 420.000 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, amenințând că, în absența unui răspuns corespunzător din partea Guvernului, acțiuni similare vor fi organizate și în zilele de 13 și 21 mai, când sunt programate tezele la Matematică și Istorie sau Geografie.
Potrivit sindicaliștilor, greva generală în zilele când sunt programate tezele cu subiect unic va duce la blocarea anului școlar, deoarece elevii nu vor avea situația școlară încheiată și nu vor putea fi admiși la liceu.
Reprezentanții sindicaliștilor speră ca Guvernul să ia măsuri astfel încât să nu se ajungă și la boicotarea examenelor de bacalaureat, care va duce la imposibilitatea prezentării la examenele de intrare la facultate.
Sindicaliștii susțin că prin OUG 34 privind rectificarea bugetară a fost tăiată suma de 676 milioane de lei din bugetul Ministerului Educației, astfel că fondurile pentru plata salariilor cadrelor didactice și pentru programele de infrastructură sunt insuficiente.
Potrivit sindicaliștilor, este prima oară când o lege votată în unanimitate de Parlament, respectiv Legea 221/2008 privind majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor, nu se aplică.
Potrivit liderilor sindicali, este posibil ca unele cadre didactice să se prezinte la unitățile de învățământ, marți, când este programată teza cu subiect unic la Limba română.
Sindicaliștii afiliați la Alianța „Sed Lex” au anunțat pentru marți grevă japoneză, în spirit de solidaritate cu sindicaliștii din educație.
Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a anunțat că va da în judecată sindicatele din educație dacă fac grevă în zilele în care sunt programate tezele cu subiect unic. Conducerea federației a cerut „să nu fie folosiți copiii ca monedă în lupta dintre sindicate și Guvern și să fie găsite alte modalități pentru găsirea fondurilor, și nu organizarea grevelor exact în zilele în care sunt organizate tezele cu subiect unic”.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a spus că va încerca, la întâlnirea de luni, să convingă sindicatele să renunțe la greva programată în ziua în care are loc teza cu subiect unic la Limba română și că, dacă nu va reuși, va fi nevoită să reprogrameze această examinare.
„Nu vreau să cred că vom ajunge în situația să reprogramăm proba, mai ales după numeroasele semnale primite din partea părinților, dar și a unor profesori care ne-au cerut imperios să nu implicăm copiii în aceste probleme”, declara, vineri, ministrul Educației.
Andronescu mai spunea că, la întâlnirea de luni cu sindicatele, programată pentru ora 12.00, la sediul Ministerului Educației, va fi prezent și ministrul Finanțelor, pentru a discuta concret posibilitățile financiare.
„Aș vrea să semnăm chiar un document, un fel de angajament privind sumele ce ar putea fi alocate educației la rectificare sau privind susținerea în cazul angajării fondurilor structurale”, preciza Andronescu.
Surse oficiale au declarat că premierul Emil Boc și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, vor avea o discuție privind situația din învățământ înainte de întâlnirea liderilor sindicali din educație cu reprezentanții Executivului.
Premierul Emil Boc și ministrul Educației au avut, joi, la Palatul Victoria, o discuție legată de greva din învățământ și proiectele de legi în domeniu propuse de Administrația Prezidențială. Discuția a survenit întâlnirii șefului statului cu liderii sindicali din Educație.