Sindicaliștii din domeniul feroviar cer majorarea cu 10% a salariilor, tichete de masă și vouchere de vacanță, însă, nemulțumiți de modul în care negociază reprezentanții Ministerului Transporturilor, anunță grevă japoneză în 22-24 septembrie, posibile proteste spontane și chiar grevă generală, informează Mediafax.Conducerea organizațiilor sindicale reprezentative din domeniul feroviar – Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, Federația Mecanicilor de Locomotivă, Federația „Drum de fier”, Federația Națională Elcatel, Federația Sindicatelor Ramurii Vagoane, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari – îi acuză pe reprezentanții CN CFR, CFR Marfă și CFR Călători că tergiversează negocierile, deși la discuții aceștia au arătat că, în principiu, ar putea găsi soluții pentru satisfacerea cererilor sindicaliștilor, dacă ar avea și sprijinul Ministerului Transporturilor.





