Sindicaliștii CFR anunță proteste la începutul lui aprilie, la care vor participa 10.000 de persoane



Sindicaliștii CFR anunță că, în prima săptămână din aprilie, vor organiza proteste la care vor participa peste 10.000 de oameni, nemulțumiți de disponibilizările anunțate în programul de restructurare a sectorului care vizează 12.000 de persoane. Liderii de sindicat din Regionala CFR București s-au întrunit, joi, pentru a dezbate problemele sectorului feroviar.
„În prima săptămână din luna aprilie vom organiza un protest cu peste 10.000 de oameni”, a declarat Gheorghe Sultana, vicepreședintele Federației Mișcare-Comercial.
Sultana a declarat că, în urma discuțiilor cu directorii de la CFR, nu s-a ajuns la nicio concluzie și că, deși aceștia au spus că nu se vor face concedieri colective, sindicaliștii susțin că Ministerul Transporturilor nu va renunța la concedierea celor peste 12.000 de angajați, concediere pe care a anunțat-o deja.
Gheorghe Sultana reclamă faptul că Guvernul României dă bani pentru a salva companii private, dar că nu este preocupat de susținerea companiilor proprii. El a explicat că meseria celor de la căi ferate este una aparte, neavând echivalent în economia românească, iar acest lucru va face imposibilă angajarea în altă parte a oamenilor disponibilizați.
Vicepreședintele Federației Mișcare-Comercial a mai spus că întâlnirea de joi la care au participat circa 1000 de persoane a avut scopul de a informa țș oamenii din teritoriu despre deciziile luate, numărul mare de participanți nefiind o surpriză pentru liderii sindicali.
El a adăugat că sindicaliștii au spus că nu sunt într-o negociere, dar că fac demersuri la partidele aflate la guvernare sperând că interesul politic va fi orientat și către angajații din CFR.
Totodată, Gheorghe Popa a declarat că sindicaliștii pregătesc un material pe care să-l înainteze reprezentanților Ministerului Transporturilor referitor la programul de restructurare, dorind să arate că există și alte măsuri pe care ar putea să le ia în acest sens.
„Sperăm să sensibilizăm factorii politici astfel încât să-și îndrepte atenția și spre sectorul feroviar și să găsească și aici măsuri anticriză. Aplicarea disponibilizărilor anunțate ar însemna o catastrofă umanitară pentru că vorbim de unici întreținători care au credite la bănci și copii în grijă”, a declarat Gheorghe Popa.
El a spus că, deocamdată, nu se vorbște de liste nominale, ci de locuri de muncă, ce urmează să fie disponibilizate. Totodată, Popa a declarat că, în zilele următoare, toți liderii de sindicat se vor întâlni, pentru a fi anunțat calendarul protestelor.
Gheorghe Popa a susținut că, la ședința de joi, au participat doar salariați, care erau liberi, din Giurgiu, Târgoviște, Ploiești și București, și că traficul feroviar nu a fost afectat.
Cristian Ungureanu, directorul Regionalei Căi Ferate București, le-a spus angajaților din CFR prezenți la ședință că, până în momentul de față nu a fost informat cu privire la eventuale disponibilizări și că directorii de regionale au fost mandatați să analizeze și să facă balanța venituri – cheltuieli. El a precizat că nu a primit niciun fel de cifră referitoare la numărul de disponibilizați și că, în cazul în care se va pune această problemă, „probabil că se va merge pe varianta concedierii persoanelor care sunt pensionabile”.
De asemenea, angajații CFR au cerut ca persoanele aflate în posturile de conducere să nu mai fie numite pe criterii politice, ci pe baza competențelor.
Programul de restructurare a sistemului feroviar trimis, vineri, sindicaliștilor din CFR, de către Ministerul Transporturilor și Infrastructuri prevede reducerea numărului de personal cu 12.139 pe întreg sistemul ( 5.949 la CFR Marfa și filialele ei, 2.545 la CFR Călători și filialele ei, 3.536 la CFR SA și filialele ei, 109 la Societatea de Administrare Active Feroviare, Societatea Feroviară de Turism, Autoritatea Feroviară Română, Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară).
Reducerea de personal se va face prin desființarea unor subunități și restrângeri de activitate, a afirmat Popa. Acesta a exemplificat prin închiderea unor secții de circulație neinteroperabile, diminuarea numărului de subunități (stații de cale ferată, secții, districte, regulatoare de circulație), reducerea numărului de tren-kilometru prin anularea de trenuri de toate rangurile cu 9.000.000 tren-kilometru, desființarea centrelor de producție de marfă, închiderea unor secții de circulație din punctul de vedere al CFR Marfă, reducerea numărului de stații tehnice și de tiraj, închiderea în traficul de marfă a unor stații de cale ferată, desființarea unor revizii de vagoane, diminuarea posturilor din centralul societăților și al sucursalelor 1-8.
Federația Mecanicilor de Locomotivă (FML) amenință cu proteste, nemulțumită de propunerea Ministerului Transporturilor de a disponibiliza peste 12.000 de salariați CFR, pe care o consideră „lipsită de o analiză serioasă și pertinentă și prin urmare de neacceptat”.