Înscrieri pentru participare

Simpozioanele “Artă și Civilizație Medievală” și „Bucovina – File de Istorie”

Organizatorii simpozioanelor “Artă și Civilizație Medievală” (ediția a XVII-a) și „Bucovina – File de Istorie” (ediția a XII-a), Muzeul Bucovinei, Universitatea “Ștefan cel Mare” și Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național Suceava, fac cunoscut celor interesați că, începând de astăzi și până la data de 15 octombrie, se fac înscrieri pentru participare.
*
Simpozioanele „Artă și Civilizație Medievală”, ediția a XVII-a, și „Bucovina File de Istorie”, ediția a XII-a, vor avea loc în intervalul 25-27 noiembrie 2011, la Muzeul Bucovinei Suceava, și se vor desfășura pe secțiunile: Arheologie, Istorie modernă și contemporană, Muzeografie, Conservare și Restaurare.
Istoricii și cercetătorii invitați să participe sunt rugați să comunice din timp titlul comunicării și să confirme dacă sunt de acord cu publicarea textului în anuarul muzeului sucevean („Suceava. Anuarul Muzeului Bucovinei”).
Lucrările vor cuprinde un număr de maximum zece pagini de text (format A4, Times New Roman 12, spațiere la un rând și zece planșe alb-negru sau color). Tabelele, graficele și fotografiile vor fi trimise și în formatele originale. Textele vor fi însoțite de un rezumat în limba engleză și cinci cuvinte-cheie (keywords). Textul ilustrațiilor va fi plasat separat, într-o listă a ilustrațiilor, în ordinea numerotării acestora. Autorii vor preciza instituția la care sunt afiliați.
*
Înscrierile/confirmările se fac la adresa contact@muzeulbucovinei.ro sau la tel. 0230-216.439, fax. 0230-522.979. Programul simpozionului va fi afișat pe site-ul www.muzeulbucovinei.ro.
Așa cum precizează organizatorii, primirea participanților va fi făcută începând cu seara zilei de 24 noiembrie 2011, cazarea fiind asigurată la Hotelul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
Ceremonia de deschidere va avea loc în ziua de vineri, 25 noiembrie 2011, ora 10:00, la sediul Muzeului Bucovinei, fiind urmată de prezentarea comunicărilor pe secțiuni, până în seara zilei de 26 noiembrie 2011.

Recomandări

Eco-destinația Țara Dornelor oferă în această vară circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat
Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

„Moda la porțile Levantului”, colecție de costume, bijuterii și accesorii vestimentare, la Muzeul de Istorie