În judecată

Și-a șantajat prietena pentru a nu divulga imagini video în ipostaze intime

Bărbatul a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava
Bărbatul a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava

Un bărbat a fost trimis în judecată pentru că și-a șantajat fosta prietenă, de la care a solicitat bani pentru a nu face publice o serie de imagini. Faptele s-au petrecut în luna iulie a anului 2020, când persoana respectivă a solicitat 500 de lei pentru ca imaginile să nu ajungă pe rețelele de socializare. Femeia a cedat primei amenințări și a plătit suma solicitată, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat și a doua oară, când a sesizat poliția de acest caz. Bărbatul a amenințat-o că în cazul în care nu îi va fi remisă suma solicitată va posta în mediul on-line o înregistrare video în care victima apare în ipostaze intime compromițătoare, aflată în posesia sa. Persoana în cauză a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (două acte materiale). Procurorii au mai făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Recomandări

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro