Soluție judecătorească

Și-a lovit un consătean cu securea și va sta șase ani la pușcărie

Un individ în vârstă de 33 de ani a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare după ce soluția Tribunalului Suceava a fost confirmată ieri de Curtea de Apel Suceava. Ghiocel Plaiu, din Mironu, a fost trimis în judecată în iunie 2014 sub acuzația de tentativă de omor.
În vara anului trecut, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, Plaiu l-a atacat cu securea pe un consătean de-al său, acesta din urmă în vârstă de 20 de ani.
Victima a fost transportată de urgență la spital, medicii constatând că obiectul tăietor a intrat în hemitoracele victimei, prin pleură, i-a tăiat diafragma și s-a oprit în stomac.
Tânărul de 20 de ani a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență, iar cadrele medicale au concluzionat că viața i-a fost pusă în pericol.
La scurt timp după agresiune, Ghiocel Plaiu a dispărut de la domiciliu, procurorii criminaliști cerând arestarea în lipsă a acestuia, propunere admisă de instanța de judecată.
Polițiștii au aflat că fugarul ar fi fugit în pădure, însă se întorcea în sat pentru a se aproviziona, iar în dimineața zilei de 27 iunie 2014 l-au prins și băgat după gratii, acolo unde și-a aflat și sentința finală.

Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro