Inconștiență

Și-a lăsat nouă copii în grija soțului alcoolic și a plecat în Italia

Nouă minori, cu vârste cuprinse între un an și șase luni și 13 ani, au ajuns în grija Statului după ce mama lor a plecat în Italia.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a fost sesizată telefonic de către un cadru didactic din comuna Mălini cu privire la situația gravă în care se aflau cei nouă copii.
Datorită posibilităților financiare reduse pentru întreținerea familiei numeroase, mama a plecat la muncă în Italia, în urmă cu un an, lăsând copiii în grija tatălui și a fetiței mai mari.
Tatăl muncește ocazional prin sat, fără a avea un loc de muncă stabil, și este cunoscut ca un mare consumator de băuturi alcoolice. Nici mama copiilor nu a trimis bani pentru întreținerea copiilor, mai mult de frica soțului care i-ar fi băut agoniseala.
„Bărbatul nu prezintă încredere în gestionarea cu responsabilitate a problemelor. Veniturile familiei sunt alcătuite în principal din alocațiile copiilor, alocația complementară de sprijin familial și burse sociale acordate copiilor care frecventează cursurile școlare. Pe fondul consumului frecvent de alcool tatăl devenea violent cu copiii. Minorii sufereau pentru că nu erau îngrijiți și le lipsea afecțiunea mamei”, a declarat Nicoleta Lența, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Copiii nu aveau îmbrăcăminte, rechizite și nici nu beneficiau de o alimentație corespunzătoare vârstei.
Din discuțiile pe care asistenții sociali le-au avut cu tatăl minorilor a rezultat că acesta nu vrea să renunțe la băutură și la agresivitatea pe care o manifestă față de copiii săi, mai mult, minte că este un tată bun și că își îngrijește copiii.
„Deoarece mama nu a putut fi contactată, tatăl nu este receptiv la intențiile noastre de a-l ajuta în soluționarea acestei situații dificile, iar alte rude până la gradul IV nu sunt dispuse să aibă grijă de copii, s-a dispus plasarea lor într-o casă de tip familial pentru opt dintre frați, iar pentru cel mai mic, s-a hotărât plasarea la un asistent maternal profesionist din aceeași localitate, pentru a nu pierde legătura cu frații mai mari”, a mai completat Nicoleta Lența.

Recomandări

Peste 20 de copii de la Omnia Ballet vor reprezenta Suceava și România la finala mondială Dance World Cup 2026, de la Dublin

„Ziua Bucuriei” revine la Fălticeni. Părintele Adrian Brădățanu pregătește cea de-a cincea ediție a taberei de vară dedicată copiilor

„Plasa prieteniei” se țese la Parohia Sfântul Ilie din Fălticeni: Școală de Vară pentru copii, cu jocuri, ateliere și bucurie în curtea bisericii

Peste 250 de copii au descoperit frumusețile Bucovinei în excursiile educative organizate în cadrul proiectului CARE